Carmen Firan 
Sunt aici, sunt aici
Mai obosită decât ieri
Nerăbdătoare să văd
Ce-a mai rămas din lumea asta.
Pe un ecran tot mai mare tras la perete
De cei și mai nerăbdători să-i grăbească sfârșitul
Casa își mișcă pragul cu ușile la perete
În ritmul cuvintelor mele stâlcite, șuierate,
Șoptite în urechea vecinilor orbi și surzi
La inflexiunile tandru disperate.
Ei își taie gazonul mai departe.
Din ecran vocea comandorului
Culcă iarba la pământ
Înainte ca firul de iarbă să plesnească tânăr
Și ne promite viață fără de moarte
În timp ce nouă ne îmbătrânesc visele
Pe caldarâm
Sunt aici
Sfântă ironie a sorții
Să retrăiesc toate cele de care odată am fugit
Să acopăr oglinda cu chipul diavolului primenit.
