Hap-hap

Se aude hap-hap, fiori reci îi cuprind pe toți,
ce-i? Din lac iese câte un cap, pe
fruntea căruia scrie „Pescuitul interzis”. Cap,
cap!, femeile de pe mal țipă, iar au visat
astă-noapte că fac dragoste, semn rău, erau sigure că asta
avea să li se întâmple dacă vin aici, stau
grupate la stejarul în care e bătută în cui o icoană mare
cu Maica Domnului: toate au avut același
vis? Poate că făceau vrăji… Îți

poți imagina un asemenea eveniment, ce-ți veni? Te uiți
în urmă, astă iarnă ai traversat lacul, de la baza
Mănăstirii Pasărea la pădurea Pustnicu,
înfricoșat că nu e destul de înghețat. Te-ai închinat la toți
sfinții să te ajute, ai avut emoții, le-ai
încercat puterea? Nu știi nici azi de ce ai simțit atunci
nevoia să faci pe nebunul, plutea un
zumzet de pe altă lume și te strângeai singur de gât – ia
mâna de pe mine, strigai,
te luptai cu vrăjmașul din tine, care-ți voia
binele, cerându-ți să te întorci din drum. Până să nu se
întoarcă lumea cu fundul în sus…

Scăpat în adâncul veacurilor. Se aude hap-hap!