Dedublat

Cuvinte mari și grase, cu aripi, la sol, plutesc
pe lac. Eu sunt în aer, mic și slab, însetat – unde te duci,

străine? La poștă. La
poștă mă duc, am un colet. Râde strâmb, privind
în oglinda apei, de sus: sunt

atât de lung, de fapt și atât de gol pe dinlăuntru,
încurcat în cap, dedublat. Doamne,
sunt de o trândăvie funestă pentru nervi, mare prost…
Vorbesc

singur, mai e mult până la cafeneaua
plină de muște? Mai
e, până acolo vei avea ocazia să dispari
în starea de grație a dezgustului față de tine însuți,
înainte de a afla, după deschiderea
coletului, de moartea celuilalt, mai harnic, pereche
a ta în subconștient și de a exclama:
„Păcat, era atât de bun”.