Contrarevoluție

Redus la singurătate, nu mi-aș fi putut
imagina un asemenea chin, ce am eu atâtea de împărțit cu
mine? Nu redus, ci
răpus de singurătate. Deja răpus? Mi-am pierdut și
ultima brumă de seninătate. Numai
durerea e vie. Nimic nu se mai oprește în dreptul meu
cu care să stau de vorbă, să-l gândesc.
Doar singurătățile tuturor își fac veacul, le simt prezența
la fiecare, degeaba le fac semn să treacă, ele
se concentrează într-un punct…

Ce-ai zis? El tace, continuă să privească într-un punct
fix. Răspunde, bă, la întrebări,
că te facem praf – e torturat cu șocuri electrice
și lovituri cu un ciorap umplut cu nisip. Doamne, eu nu știu
să dau răspunsuri. Dar Dumnezeu nu
aude, nu e nicăieri, de ce? De aceea. Totul e redus la
singurătate.
N-am făcut decât să ies cu torțe în întâmpinarea
fantomelor Revoluției din decembrie 1989, să le salut
și să le invit să intre – ăștia cred că fac aici
contrarevoluție. Mă confundă. Nu le spun care e adevărul,
n-au decât să mă omoare.