Aștept

De când am intrat în carantină
Nu m-am mai bărbierit.
După o săptămână-două arătam ca un bărbat
Abandonat de iubită
În timp ce se împreunau la marginea patului
Când el se mai credea călărețul fără cap al deșertului.
După două luni puteam să sperii cu barba și cearcănele mele
Toate păsările care se izbeau de fereastră
Crezând că dincolo de ea e aceeași persoană
Care le punea semințe în colivii
Și le învăța să aiba răbdare până le cad toate penele.

Acum stau și eu într-o colivie și aștept
Să se termine această izolare
În care toate ar fi bune
Dacă n-ar fi barba asta imensă și căruntă
Care-a crescut în jurul meu
Ca o pădure de cremene.