Îi pune mâna pe cap și face cruce, îi e de ajuns
binecuvântarea – întreaga zi se simte împăcat cu propriu-i
sine, ceea ce e cu totul nesperat,
fiindcă și-a pierdut din vremuri imemoriale liniștea. Păcat
că nimic nu durează… Vine rar până aici, la călugăr,
la Mănăstirea Antim, e mereu
depășit de singurătate, e convins că așa i s-a dat, să fie
nemulțumit, să sufere pentru orice prostie, să
nu se bucure de nimic. Îl ia pe dinainte gura, că supărările
lui îi dau putere îngerului, care-i repetă: numai
tu poți decide! Deși vede că
lucrurile stau altfel, din ce-și propune, nimic nu
se realizează, trebuie să-și ascundă
orice gând. Chiar dacă, uneori, simte că e ajutat de ceva
din afară. Iar alteori simte că iese din el
printr-o fereastră cu un sunet ca de fâșâit, pătrunzând
într-o altă dimensiune… „Ai trăit o nouă
experiență mistică”, îi explică duhovnicul lui, după
mărturisire, „ai pătruns într-o altă
dimensiune”: nu trebuie să te temi, vremea e așa cum e,
puțini îi dăm de capăt. Tu, cel puțin, încerci
să distingi ceva din ceea ce nu se știe, nu se vede, nu se
aude, nu se miroase…
Deja așteaptă întâlnirea următoare. Aici, unde
dispar instantaneu oameni… Doamne ajută! Are o stare
arbitrară.