Aparențe

Visezi? Chiar într-atât? Ceva cu mângâierea unor sâni
ciopârțiți, cusuți, numai cicatrici, pe întuneric
și cu un geamăt întrerupt, semnal

interstelar, împerecheat, de dimineață, destinat să
mărească distanța dintre noi doi,
culmea. Nu te trezești odată la realitate? Noi doi reușind
performanța să ne îngropăm întreaga zi
în scorțișoară – că unul se parfumează cu scorțișoara,
altul o mănâncă. De ce? Să avem,
seara, de unde ieși iar

la suprafață, să ascultăm povestea limbii: că
nu se vorbea despre crizele mele,
îi distingeam pe cei din jur, mi se aduceau la pat ficat
crud, lămâi, portocale, banane. Și tot așa:

fiecare din noi revenind
din somn cu aparențele sale pe lume…