A, dumneavoastră sunteți

Noaptea citește, scrie, stă cu ochii pe pereți. Ea
vine de departe după ce el se culcă: sună, bate în ușă
dimineața, între orele 10 – 12, el se trezește
blestemându-și zilele că nu e lăsat
să doarmă, „poate e poștărița”, deschide, dezbrăcat,
ascuns după ușă, scoate doar capul, da?
În fața ochilor are o tânără drăguță, poftiți, ce doriți?
Știți, eu sunt, am mai crescut, așa arăt
acum. El nu pricepe, dar spune: a, dumneavoastră sunteți
aceea. Ați greșit adresa, eu am o vârstă. Ha.
Atâta își amintește. Închide ușa și se întoarce în pat,
readoarme greu, tulburat, cine o fi
fost, de fapt? Vor bibliotecarii nefericirii să-mi spargă
apartamentul, au verificat dacă sunt acasă,
trimițând-o pe asta… Seamănă cu cineva. Prostii. Aude
din cap: „Vom răspândi anarhia!”. Ha-ha, o

fi iubirea lui, prima și
ultima, ștearsă din memorie și reapărută azi brusc,
însoțită de nelipsitul ei motan. Miau! Ea
bate iar la ușă, sună, că a uitat să-l întrebe dacă a scris
ceva astă noapte. Dacă da, să nu mai scrie.
Că a aflat ieri seară, s-a demonstrat științific, scrisul
provoacă impotență… El

se trezește de-a binelea, nu deschide, o
aude de dincolo de ușă
pe vecină: vorbește tu cu schizofrenicul ăsta…