Camelia Radulian 
Magdalena frământă pască
se îndepărtează de plămânii ei aerul
miroase a lână țipăt mic a plouat întreaga noapte
mieii și câteva umbre de fân vechi
cineva agață căni de pământ pe pământ
nu văd pe nimeni
până pe asfaltul ciobit de camioane se întinde
ploaia ca o cocă ploaia prin firidele pământului intră vântul
șoferii sunt asudați
o revendică o secundă în lanțuri cine ești tu
tic-tac-tic-tac
timp
ieri am zdrobit două trupuri el și ea
nici nu mai știu dacă le-am iubit
m-am plimbat de mână cu mine însămi
aveam 16 ani
și câteva flori de cireș în loc de iriși
în loc de păr aveam o apă cu pești.
Sunt miei departe, Doamne, la marginea orașului
o iei la stânga după semafor
vezi? curg zoaie și e început de aprilie
până în cartierul săracilor s-a-ntins primăvara
e iz de boarfe umede și de lepră
un pantof zace și acum în fum
acum
se îndepărtează de plămânii mei tot aerul
cineva agață pleoapele de cer
ca perdelele flutură pieile moarte
nimeni flori de cireșe necoapte
ploaie nămol țipăt mic.
Magdalena frământă pască.
