Camelia Radulian 
Tăcerea străzilor
va vorbi cândva despre noi.
Mai trece o zi
cât o catedrală de linişti.
Prin oraș,
bătrânii îşi răsucesc din noi
primele lor ţigări de adio.
Ne temem,
dar în casa de peste drum
mai e puțin și nu
ne vom fi știut niciodată
pe când
la uşa stepelor vuieşte nisipul
şi perdelele putrede prind culoarea uitării
și mușețelul părăsește apa ceaiului.
Și mi-e greu fără tine.
Se dezvelesc gingiile vremilor, dragule,
aproape mi-e frig.
Tu fă-te albastră, dragostea mea.
Zboară în liniște.
Am scris acest poem cu mâinile în ştreang.
Mâine va ninge.
Iartă-mă.
