Camelia RadulianCamelia Radulian
16.09.2016

Ștreang de aur stins

Iar întoarce vremea frunzele sub pas

sângerând pe drumuri zvon de despărţire

Într-o glastră, galben, gândul unui mire

Şi gutui în mâna vieţii de pripas.

Ca dintr-o livadă, fug din mine miei

către talpa verii, şiroindu-i crinii.

Rar, la poarta strâmbă, îmi citesc străinii

lacătul din ziduri, iedera din chei.

Cum e tot mai toamnă, gândul mi te duce

scrijelit şi tainic ca un ciob în lut

Ni s-a rupt la streșini ultimul sărut

învelit în sălcii. Plouă în răscruce…

 

De atâta galben, am ajuns sub brumă

lumânări de frunze, ştreang de aur stins

Pe-ncleștarea mâinii încă nu ne- a nins,

dar va ninge mâine. Și vom fi de humă…

 

(sursa foto cover: googlenexusforum.com)