Camelia Radulian
Iar întoarce vremea frunzele sub pas
sângerând pe drumuri zvon de despărţire
Într-o glastră, galben, gândul unui mire
Şi gutui în mâna vieţii de pripas.
Ca dintr-o livadă, fug din mine miei
către talpa verii, şiroindu-i crinii.
Rar, la poarta strâmbă, îmi citesc străinii
lacătul din ziduri, iedera din chei.
Cum e tot mai toamnă, gândul mi te duce
scrijelit şi tainic ca un ciob în lut
Ni s-a rupt la streșini ultimul sărut
învelit în sălcii. Plouă în răscruce…
De atâta galben, am ajuns sub brumă
lumânări de frunze, ştreang de aur stins
Pe-ncleștarea mâinii încă nu ne- a nins,
dar va ninge mâine. Și vom fi de humă…
(sursa foto cover: googlenexusforum.com)
