şi vor veni nopţi

umerii mei sunt din iarbă şi tremură,

umerii mei sunt din măceşe de câmp

s-au ascuns câteva vulpi în roua lor

spre dimineaţă

şi le-a fost bine.

aşa îţi dau veşti:

dacă ţi-i aduci aminte,

umerii mei erau albi

ca foile de cărţi

din care tot smulg litere

pentru cuvintele tale de dragoste

atunci când nu vei mai şti nimic despre noi

dar lumea va avea obrajii mei de purpură

e-atâta măiastră linişte în rădăcini

şi atâta odihnă

seve şi gloduri urcă din mâini

în toate fântânile verii,

pe când eu

sărut de tristeţe fost-am,

desfrânate mi-au fost

toate rănile prin care am ieşit înafară,

corabie eşuată

în pieptul plajelor tale,

odihnind un ecuator de femei

cu şolduri rotund-otrăvite.

aşa de puţin m-ai iubit.

exist ca un cimitir singur pe faleze,

acolo unde braţele tale nu mă mai pot ajunge

dorm cu tine pentru totdeauna

într-o uitare cu gust de piei putrezite.

dinţii, poate numai ei

vor lumina cândva întunericul din nisipuri.

…şi vor veni nopţi cu maree catastrofale

şi cu îndrăgostiţi ţinându-se de mână,

având trupuri şi haine şi umbre

peste cuvintele mele

…acestea.

(sursa foto: images.fineartamerica.com)