Camelia Radulian 
Se coace grâul pe sub amintiri,
Se face fum ţărâna din copite
Sub sălcii albe – mame adumbrite
și taţi de lut sub trandafiri.
Și-atâta dor e-n ziduri, că te miri
cum mai e loc în aer să nu doară.
Pe masa lor – doar un adânc de ceară
și pașii nimănui sub tei subțiri
Și-n locul lor – un braț de năluciri,
nuiele verzi
cu degete de ploaie
scriind pe geam.
Și poze-mbătrânind
în praful de pe masa din odaie.
Atâta gol e-n jur și gol în zid
când vântul îți aduce dinspre vară
miros de sâmburi din caișii copți
și lemn strivit din pleoape de fecioară.
În colțul curții, alb dezmăț de flori
și pe sub praguri – ape fremătând
în ele dragii tăi
din când în când
își spală părul veștejit de vânt,
își șterg de tine ochii prin ninsori
și urma vremii lor
de pe scrisori…
