Camelia Radulian 
Maria avea mâinile mici, sângerii
scutura cearceafuri,
spăla scările cu o perie aspră,
căra după ea zoaie
şi mai ales
era bătrână.
Maria era singură,
singură ca un gând
care dădea sărut-mâna doamnelor doctor
și doamnelor profesoare
și ele treceau mai departe
zâmbindu-i scurt, încruntat-fugar,
fiindcă Maria era mai ales urâtă.
Și Maria punea flori în fiecare duminică
pe un mormânt.
Maria mai ales avea un câine
şi avea o cataractă mare și lăptoasă pe ochiul drept,
probabil de la nişte amintiri
în care tatăl ei nu a rămas niciodată la masă
şi nici nu i-a spus niciodată pe nume.
Era demult…
Maria, de ce taci?
