În urma noastră e un rest de ieri,
Oraşele-au plecat cu două trenuri
În carnea mea şi duc spre nicăieri
Îmbrățișarea ta din alte vremuri.
Aş fi putut să nu-mi mai amintesc
Mi-ai şters, plecând, scrisorile şi trupul
De trupul tău de ieri şi de sărutul
Din care azi doar umbre te vestesc.
Aş fi putut să uit şi să nu ştiu.
Statui de gol şi gol de paşi pe stradă
Doar ochii mei pe urlet de zăpadă
Doar tu prin ei şi vântul pământiu.
Aş fi putut să mi te tac în gând,
Să mi te plec, să mi te-nchid în ziduri
Cum m-ai plecat şi tu pe triste riduri.
În lutul meu, de tine mă scufund.
Să mi te plec şi să te tac, mi-e greu.
Rămână acest cântec despre tine
Să ducă-n vânt vagoanele pe şine
Şi-oraşul unde tace Dumnezeu…