Camelia Radulian 
În urma noastră e un rest de ieri,
Oraşele-au plecat cu două trenuri
În carnea mea şi duc spre nicăieri
Îmbrăţişarea ta din alte vremuri.
Aş fi putut să nu-mi mai amintesc
Mi-ai şters plecând scrisorile şi trupul
De trupul tău de ieri şi de sărutul
Din care, azi, doar umbre te vestesc.
Aş fi putut să uit şi să nu ştiu
Statui de gol şi gol de paşi pe stradă
Doar ochii mei, pe urlet de zăpadă,
Doar tu prin ei şi vântul pământiu.
Aş fi putut să mi te tac în gând,
Să mi te plec, să mi te-nchid în ziduri
Cum m-ai plecat şi tu pe triste riduri
În lutul meu, de tine, mă scufund.
Să mi te plec şi să te tac, mi-e greu.
Rămână acest cântec despre tine
Să ducă-n vânt vagoanele pe şine
Şi-oraşul unde tace Dumnezeu…
