Camelia Radulian 
Un pătrat rotund îmi duse
gândul tău pe lemn de ramuri
sânge galben, fum de clopot
cai pribegi în pârg de lanuri
Negru urcă noaptea noastră
depărtările pe-o umbră
tu ești frigul meu de tundră
sunt pământul dintr-o glastră
Sunt o gară-n smoala străzii
fluturarea din cucută
ca ducându-te plecarea
să te cânt într-o lăută
Îți cioplesc în vânt ninsoarea,
te arunc în praful lunii
să te tac, cum tac de tine
ochii, mâna şi nebunii.
