Camelia Radulian 
În această viață am văzut multe. Și mulți oameni. Poate v-am văzut și pe unii dintre voi. Am văzut semeni așteptând febril să le moară părinții, pentru a-i putea moșteni. I-am văzut sătui să schimbe scutece de om căzut la pat, înjurând și blestemând printre dinți viața celui sleit de puteri. Am văzut bărbați ucigându-și în bătaie femeia și copiii, mame abandonând prunci, tați bând sau jucând la păcănele bruma de alocație, familii întregi decimate de nepăsare, invidie, lăcomie.
Am văzut oameni furând, mințind, batjocorind, urând alți oameni. I-am văzut rupându-și hainele, călcându-se în picioare pentru a ajunge să sărute, cu infinită evlavie și sfioșenie, moaște și icoane făcătoare de minuni. I-am văzut lăcrimând de umilință la picioarele preoților, însă curând ieșind în lume și vărsând venin. Mult, mâlos, ucigător. I-am văzut arătând cu degetul sau cu pumnul înspre neputința, boala, prostia, sărăcia, urâțenia sau handicapul altor oameni.
Astea, în timp ce Dumnezeu e iubire. Doar iubire. În timp ce El a lăsat pe pământ și ologul, și frumosul, și prostul, și ghebosul. Dar si bărbatul care iubește alt bărbat, și femeia care iubește altă femeie.
Multe minuni s-au întâmplat până acum în lume, dar nu s-a întâmplat încă minunea de a stopa răutatea, agresivitatea și clevetirea oamenilor. S-a zis că s-a făcut familia ideală, dar în ea sunt neimaginat de multe bube și puroaie, e lipsă de iubire, sunt trădări la tot pasul, copii aruncați la gunoi, sunt batjocorite suflete și trupuri, se folosește om de om, se risipesc și se amărăsc vieți întregi. Se ridică la rang sfânt ceea ce e încă foarte departe de perfecțiune, dar se înfierează lucruri pe care nu le putem nici înțelege, nici experimenta.
Trist e că ura zemuiește peste convingerea că doar noi le știm pe toate și că dreptate doar noi avem.
Dacă mâine s-ar vota pentru stoparea abuzurilor și nenorocirilor de tot felul din familia tradițională, aș merge la vot cu toată inima. Dar nu voi merge niciodată la un vot pentru a decide dacă dragostea unor oameni are sau nu dreptul să fie numită dragoste, cu tot ce decurge din ea. Cum să arăt cu degetul înspre patul și viața altor oameni, cât acolo e legat un suflet de alt suflet? Cum să decid, prin lege, cine pe cine are dreptul să iubească? Ce e legea în fața iubirii? Ce e omul, bietul, în fața iubirii? Nimic. Nu există iubire murdară, căci Dumnezeu nu poate fi murdar.
Aș vrea să cred că măcar fiii noștri vor fi mai limpezi, că vor detesta mai puțin ceea ce nu le seamănă și că, indiferent de cine își vor lega destinul și dragostea, nu vor fi ținta pietrelor sau flegmelor aruncate înspre ei de către alți oameni sau de către societate.
Aș vrea ca fericirea și dragostea să fie protejate. Dragostea, mai ales. Este singurul motor al omenirii și singura ei pereche de aripi.
Așa stând lucrurile, nu voi merge la vot. Și nu îi voi asculta pe cei care vor să comenteze disprețuitor, batjocoritor sau dogmatic pe marginea acestui subiect. Nu îmi țineți lecții despre religie sau natalitate!
