Camelia RadulianCamelia Radulian
18.03.2016

Mamă, iarbă multă…

Spune, mamă, roua ta,

Spune, mamă, roua rece

cum îți urcă peste mâini,

cum se uscă și te trece?

Spune, mamă, flori de fân

câte ți-au crescut pe frunte,

câte-n brațe frunze verzi

te-au durut și cât de multe

bătrâneți ți-ai pus în păr

din târziul tău de humă

câtă lună mi te-a nins,

cât ai nins și tu din lună?

Spune, mamă, iarbă multă,

ploi și frig, și vânt și vânt

Stă lopata grea pe dealuri,

rupe rana din cuvânt,

sapă rădăcini de pajiști,

sapă curtea fără tine

Mamă, zmeura e coaptă,

Mamă, verile-n ruine

printre crinii tăi sălbatici

dintr-un târg nebun de verde

Spune, mamă, sub ce nume

mi te-au dus să te dezmierde?

 

Țipă pruncii-n mame, mamă,

țipă foamea ta în pâine

bat în miei cu floare, prunii

și-n genunchii mei de mâine

 

Mamă, iarbă, foșnet tandru

peste fruntea mea de pruncă

Mamă, lacrimă pierdută

în tăcerea de pe luncă,

în oglinda din fântână,

în zăvorul de la ușă,

în albastrul ochi de sticlă

învechit într-o păpușă.

Spune, mamă, rouă câtă

ți-ai uscat pe iarba vieții?

Văd lopata grea pe dealuri,

spin în ochii dimineții…

Sursa foto: deviantart.com

 

 

 

2.427 cititori