Spune, mamă, roua ta,
Spune, mamă, roua rece
cum îți urcă peste mâini,
cum se uscă și te trece?
Spune, mamă, flori de fân
câte ți-au crescut pe frunte,
câte-n brațe frunze verzi
te-au durut și cât de multe
bătrâneți ți-ai pus în păr
din târziul tău de humă
câtă lună mi te-a nins,
cât ai nins și tu din lună?
Spune, mamă, iarbă multă,
ploi și frig, și vânt și vânt
Stă lopata grea pe dealuri,
rupe rana din cuvânt,
sapă rădăcini de pajiști,
sapă curtea fără tine
Mamă, zmeura e coaptă,
Mamă, verile-n ruine
printre crinii tăi sălbatici
dintr-un târg nebun de verde
Spune, mamă, sub ce nume
mi te-au dus să te dezmierde?
Țipă pruncii-n mame, mamă,
țipă foamea ta în pâine
bat în miei cu floare, prunii
și-n genunchii mei de mâine
Mamă, iarbă, foșnet tandru
peste fruntea mea de pruncă
Mamă, lacrimă pierdută
în tăcerea de pe luncă,
în oglinda din fântână,
în zăvorul de la ușă,
în albastrul ochi de sticlă
învechit într-o păpușă.
Spune, mamă, rouă câtă
ți-ai uscat pe iarba vieții?
Văd lopata grea pe dealuri,
spin în ochii dimineții…
Sursa foto: deviantart.com