Camelia RadulianCamelia Radulian
15.07.2016

Mă iartă dacă poți

Mă iartă dacă poţi, dar eu de azi
toiag de amăgiri nu-ţi voi mai fi
mă voi însingura peste pustii
şi grei de tine ochi, aşa curând
foşnind cu ape verzi prin mâini de brazi.

Eu n-am să cad de tot, tu n-ai să cazi,
dar ne va sângera un braţ de spini
arar, când din oraşe doi străini
se vor privi din noi ca doi nomazi
numind poveste timpul fără rost
şi rostul fără timp cât nu ne-am fost
aripi în celălalt, decât puţin,
atâta doar, cât nici n-ai început
să ştii să-mi fii altar, şi nici n-ai vrut,

cât nici n-aş fi crezut că pot simţi
nătâng şi otrăvit tăiş în piept
crescându-mi răni şi totuşi să le-aştept
ca un delir de pruni prin toamne gri.

Mă iartă, deci; eu azi am să te duc
într-un trecut în care mi-a fost frig
și dor de noi. Din el am sa te strig,
ningând şi eu pe frunza unui nuc.

(sursa foto: psyport.wordpress.com)

33.874 cititori