Camelia Radulian
M-am întors. Și iar sunt singur.
Ca nuiaua de răchită
îmi tot plec în vânt uitarea
din povesta povestită
jarului din lemnul mâinii,
crinilor lătrați pe rouă,
când ies greierii să nască
frig in noi pe lună nouă.
Ninge oare, ori mă stinge
ori îmi plânge-n ochi o mamă
ori o rană de vădană?
Dintr-un felinar de oase
mâna ta bătrân de albă
țese fum pe lângă case.
Somnul meu dă rod în vișin
Și-i pătare de nuci crude.
Mamă, ți-am legat piciorul
de ogor, sub lemne ude
Sunt copil în strana lumii,
lapte muls dintr-o povară
și n-am , mamă, cui mă plânge;
frunza bate cruci în vară…
(sursa foto: youtube.com)
