Camelia RadulianCamelia Radulian
02.09.2016

Jarul meu din lemnul mâinii

hqdefault

M-am întors. Și iar sunt singur.

Ca nuiaua de răchită

îmi tot plec în vânt uitarea

din povesta povestită

jarului din lemnul mâinii,

crinilor lătrați pe rouă,

când ies greierii să nască

frig in noi pe lună nouă.

 

Ninge oare, ori mă stinge

ori îmi plânge-n ochi o mamă

ori o rană de vădană?

Dintr-un felinar de oase

mâna ta bătrân de albă

țese fum pe lângă case.

 

Somnul meu dă rod în vișin

Și-i pătare de nuci crude.

Mamă, ți-am legat piciorul

de ogor, sub lemne ude

Sunt copil în strana lumii,

lapte muls dintr-o povară

și n-am , mamă, cui mă plânge;

frunza bate cruci în vară…

 

(sursa foto: youtube.com)

4.927 cititori