Îți car rujul și cenușa

Sunt rădăcini

și aşchii de ulmi

sunt fluvii ascuţit- colosale măturând

orice rest de trufie

bogaţii, săracii,

şi toate greşelile

se dizolvă

cum tandră, tinereţea ta

străbate acum pentru ultima oară

oraşul care ţi-a fost drag.

Tu taci, trandafirii au miros putred

și pământul scuipă mâini de copii.

Rămân singurătăţi

catastrofale

uriaș fremătând din oase veşted-adânci,

fântânile tale căprui

curgând mâhnit prin podele

şi braţele-frunze

nemaigăsindu-mă când

umbra îţi vuiește

dincolo de lespezi.

Cât ai orbit!

Își sunt copil şi rămân aici,

rămân cu trestiile, orfană,

ele mă leagănă,

ele mă dor,

ele au mâinile tale.

Îți car după mine rujul și cenușa.

Îți car venele și sicriul.

Unde pleci tu, mamă, e mereu.

(pentru Claudia Roșianu)

(sursa foto: kimicolney01.files.wordpress.com)