Camelia Radulian 
Probabil n-am să mă mai întorc niciodată,
dar ia tu amintirile noastre
ține-le strâns,
să nu afle că am plecat.
Măcar minte-le în nopţile cu lună în zeghe,
când îşi vor spune ceea ce noi vom fi uitat
aiurând în deşertul absenţelor
din neîntâmplările în care te-am tot desenat
cu mâini mereu goale,
mereu speriate,
dar atât de îmbrățișate cu tine
tu, parfum al meu pe care plâng,
tu, viață a vieții mele pierzându-se
în ritmul cadențat, liniștit, matematic
al patriei tale de frig.
Măcar învelește-le genunchii cu un poem bej
cum îţi scriam cândva
în ziua în care ne vom fi murit pe noi de adio,
mult și adevărat totuși
sfâșietor cumva
iubindu-ne….
(sursa foto: mtmtv.info)
