Camelia Radulian
Doamne, năpastă multă mi-au cunoscut zilele
şi de multă-ntristare mi s-a uscat sângele.
Mult întuneric văzut-am
şi cu de-a sila fost-am olog
prin ţară străină.
La căpătâiul meu n-a fost nimeni
şi pe cine am strigat, n-a răspuns.
Pe cine am vrut să văd, n-am văzut
Pe cine am vrut să mângâi, n-am mângâiat
Pe cine am vrut sa legăn, îmbătrânise
Pe cine am plâns, n-a mai venit în lume.
S-au îndoit oasele mele îndeajuns
sub pustia străinilor
şi îndurare n-am găsit, nici alin.
Vremea vieții mele a fost ca o umbră.
Ia, Doamne, pâinea mea şi dă-o mumei,
dă-o fiului meu şi dă-o patriei mele.
Dă-o neamului meu,
cu dragoste.
Rămână în mine doar țărâna mea
și brazii mei, şi crucea din piept.
Acum şi de-a pururea
şi-n vecii vecilor….
