Camelia Radulian
Doar mi te amintesc
mirosind a vanilie,
a muşcată aţipită la prânz
de atâta culoare.
Cu mâini de scorţişoară
şi cozonaci
înfloreai sărbătorile,
palidă ca un crin.
Dansai, împreună cu zarzării curţii
tangoul de tinereţe pierdută,
tangoul de linişte,
trist,
al singurătăţii.
Cât de frumoasă erai
prăbuşită în duminici pustii,
la fel de singură ca şi
argintul lunii
din care îţi doreai un inel,
la fel de tragică precum sufletul
îmbătrânind, îmbătrânind
pentru mine
mereu.
Azi, ce târziu,
inelul tău de logodnă cu visul
spânzură gol
în hotarul
lumii de linişte.
