Camelia Radulian 
Tot ce e ascuns și învăluie am văzut.
Ochii cârtiței sunt acolo
liberi în scrumul fiecărei femei
atinse de dragoste.
Dumnezeu e un fel de ploaie
plutește estetic peste părul lor galben,
sâni, cauciucuri, stridențe, dozatoare de lapte,
scrisori de adio.
Într-o zi toate vor lua forma unui os în pământ.
Femei de fosfor.
Disting și acum urma lăsată de cretă pe traseul giulgiului lor
atâta teamă de singurătate le îmbracă
învelite așa par coconi de fluture
ele din mâna ocnașilor vor crește, vor zbura prin biserici
și cineva le va ucide din nou
Preotul acestei povești are pleoape coborând în psaltire.
E ca o scară el și miroase a smirnă
în sacru profan îmi vorbește
în fum și ceară
despre niște femei.
Toate cuvintele lumii acesteia intră în iarbă
pe când mie îmi latră pe umbră duhoarea gunoaielor.
Trece tramvaiul de 6. Urcați? Ochii ei sunt asemeni
mâinilor triste. NU, doamnă!
Tot ce e ascuns și învăluie am văzut.
Ochii cârtiței sunt acolo
liberi în scrumul fiecărei femei
atinse
de dragoste.
