Camelia Radulian 
Suflete al meu,
nu te-ndepărta, te-adună
din lună, din humă
din brumă,
din bube de ciumă
dintre putregaie, din cuiburi de gaie,
din mâini de strigoaie,
spurcăciuni și zoaie.
Unul mi te-a rupt,
altul te-a vândut.
Unul mi te-a stors,
altul mi te-a-ntors
ca fusul de tors
tot prin mărăcini,
pe sub rădăcini,
prin piei de străini
și prin ochi haini.
Mi te-au amăgit
și mi te-au mințit;
mi te-au rușinat
si mi te-au scuipat,
mi te-au sfârtecat
și mi te-au lăsat
în pământ uscat,
în pământ de tină
fără de lumină.
Fă-ți de alinare
apa ta de sare,
roua de te doare,
drumul din picioare.
Fă-ți de primenire
coaja ta subțire.
Nu ologi,
nu te stârpi, nu te stâlci,
nu te mâhni.
Nu muri.
Suflete al meu,
te adună
din alb de alună
din lapte de mumă,
din lună, din humă
din brumă…
