Camelia Radulian 
Mănânci semințe de dovleac și joci Critical Ops pe telefon. Ai o cartelă cu internet nelimitat și cu nu știu câte sute de minute gratuite. Oricum, nu te prea sună nimeni, nu-i bai, dar măcar e bun internetul ăsta, e cool, mereu te distrezi și trece timpul ca racheta. Vjjjjj!!! Vjjj! Nici nu simți când se face vară.
Maică-ta e la muncă prin Italia. Sau Dumnezeu mai știe pe unde, că nu te-a mai sunat de nu mai ții minte. Uneori se inundă camera cu mirosul ei de caramele, mai ales seara, mai ales când e Crăciun, iar asta ar putea însemna că ți-e un pic dor. Nu? Era frumoasă. Așa, parcă. Tare frumoasă.
Taică-tu intră din ce în ce mai rar la tine în cameră, urlă din senin și pute. Azi, culmea, ți-a adus o napolitană și fix 5 banane, te-a mângâiat pe umăr, Radule, să trăiești, mă, copilu lu tata, copilu meu, ce l-o fi apucat, dă să plângă, mai pe urmă te-a înjurat că te-ai împiedicat de sticla aia a lui de la marginea patului. Parcă tu ai vrut!
S-au copt cireșele. Ai mâncat și tu, ți-a dat Andrei. Ți-a adus și bunica. Toți îți aduc. Ca la șefi!
Bunica e și acum în curte. Nu știi ce tot face pe acolo. Nu te lasă niciodată să pleci dincolo de gard, cică e unul care taie copii. Te uiți la pereți și e liniște. Pisica ți se tolănește lângă picioare. Pufi. Pufi mic. Să nu pleci! Stai lângă mine, Pufi! Toarce.
Tu ai 10 ani și numai tu știi cât ești de fericit.
La mulți ani!
