Camelia RadulianCamelia Radulian
08.07.2016

De dragoste

Ca o moarte murindu-mă, ca o viață viețuindu-mă

Ce ai tu de-mi eşti aşa drag
doar doi ochi văd la tine
ai braţe, ca alţii, tot două
şi paşii la fel,
glasul scăzut,
asemeni – cuvintele
şi totuşi
de ce-mi eşti tu
mai ales ştreangul de care
atârn cu sângele luat pe dos,
ca o haina şiroindu-mi sub piele
ca o durere durându-mă,
ca un fum fumându-mă, 

ca un zbor zburându-mă,
ca o viaţă viețuindu-mă,
ca o moarte murindu-mă?

***

Abator de iluzii

am mințit când ți-am spus dragoste
de fapt, eşti grinda pe care atârnă
noduri şi noduri, în noapte,
toate zilele în care nu te-am putut părăsi,
abatorul meu de iluzii
unde-mi şlefuiesc zarzării şi nălucile

și lintița bălții
şi râul care trecea cândva prin spatele casei.

Doar ţie îţi pot spune acest adevăr:
noi suntem  fânul hambarelor

dorm cu tine în braţe,

dorm cu tine în gând,

căutăm împreună

păpuşa mea de trenţe

cu nisipul scârțâind pe sub pleoape.

Rupem pânzele de păianjen prin poduri.

 

Fiecare plecare

leagă mai strâns mâinile noastre

în funii.

 

***

Mă spală crucile mele de tine

poate că toţi soldaţii flămânzi

fac acum o pâine din noi

prin tranşeele altui hotar schilodit.

 

Curmată ne e făina din oase

şi numele prin pernele pământului.

 

Poate că soldaţii aceia căprui, morţi şi căprui

ne tot împart pe noi, lumânări în aprilie,

cum împart preoţii tristeţea prin lut.

Mă spală crucile mele de tine

cum m-ar spăla de uitare.

 

Pe nervurile unei frunze

scrie-te azi

cu vârful unui glonţ.

 

 

Imagine cover: „Heart Vanderbush” (sursa: rachelledecker.com)

 

 

 

5.087 cititori