Camelia RadulianCamelia Radulian
15.06.2018

Dacă floarea de tei ar fi o femeie

Bătrânele din piață aveau azi florile de tei întinse pe hârtie de copt… ori înghesuite în pungi de plastic. S-au dus vremurile când țăranii își înșirau marfa pe ziare.
Îmi amintesc mirosul acela de demult, de ziar, de plumb și de cerneală încinsă amestecat cu suava, adormitoarea, tandra și anorexica mireasmă a teiului.
Dacă floarea de tei ar fi o femeie, aș vedea-o slabă și fină ca un porțelan, fragilă până la mirare și durere. Ar purta rochii lungi, vaporoase, care flutură după ea ca voalurile peștilor exotici. Sau ca niște cețuri. Ar merge pe vârfuri și ar avea pașii mici. Bărbații nu ar cuteza să-i atingă nici umbra, într-atât ar fi de suavă și de plină de sfințenie.
Dar floarea de tei nu e o femeie. E ca un pergament vechi, rupt de timp în bucăți mici. Are o formă incertă, chinuită, aproape urâtă, o culoare modestă, care pare mereu că își scuză existența. Se pierde prin nimicurile aerului… Şi totuși fascinează. Mă intrigă amestecul ăsta atât de special, unic, cred, între amețirea carnală și cea angelică, date de un simplu parfum.

Mirosul de tei cotropise azi piața. Era deasupra tuturor, îngăduitor, matern, sfios. Parcă lumea, sub parfum de tei, devine mai puțin gureșă. E mai sfântă. Numai soarele amiezii e totdeauna mai bogat în arșiță și mai plin de toropire.

(sursa foto: lesplantesbiodemarielle.fr)

2.209 cititori