Camelia Radulian
Doamne, pletele-i le prinde
cu trei lanțuri de o cruce,
vise blonde să o culce
pe un braț de izme verzi
Să-i întorc sub paşi cărarea
și căpruiul drum spre mine,
tăvălirii ei feline
să-i mușc muguri din livezi.
Celei cu mătase-n brațe
ei, pierdutei în brocarte
să-i pun talia-ntr-o carte
de lalele şi de iezi.
Doamne, tu nu poți să crezi
cum îi beau din vișini umbra,
cum îmi năucește urma
de imperii şi cirezi.
Doamne, ad-o într-o noapte
să-i fiu jug de mure coapte,
rob sa-i fiu, și ea sulfină
lacăt tandru prins în plopi
Și-apoi, Doamne, să mă-ngropi
lângă-a sa de om văpaie.
Și de-o vezi, să n-o deochi
când adoarme într-o ploaie
ca-n albastrul unui ochi…
