Camelia RadulianCamelia Radulian
29.01.2016

Cana de ger

Din soioasele căni nu beau vin, beau trecut,
toată iarna din târg, toată viața de chin,
tot ce-am fost când erai, toată noaptea de lut,
tot ce n-am și nu sunt, ce-am pierdut…

Și nu sunt privitori să mă vadă râzând
cum golesc din pahar o uitare în plus,
cum prin trențe-mi curg ani, însă viața s-a dus
și pe străzi trec iubiri fremătând.

Sunt hoinarul nebun, ochi de stele mă ning
și mă dor când adorm pe o bancă de lemn.
Doar prin plâns de viori frigul nopții îl sting
și din bocetul lui îți fac semn.

Nici nu pot să te vreau prin bodegi fumurii
să-ți așezi mâna, bland, pe-o ruină de om .
Mă îmbăt ca să uit că sunt frunză sub pom
într-un dans de tăceri brumării.

Ai să vii, ai să pleci, am să mor așteptând
să mă vindec de noi, și de tot, hohotind
ca un zeu de nimic, ca o iarnă plutind
în orașul cu veri doar în gând.

Mi te las să mă uiti, dacă ai amintiri,
Te ucid și te sorb dintr-o cană de ger
Îmi beau viața cu spini și cu lanțuri de fier
și iubirile ning pe doi miri…

Imagine de pe alcohelp.ro

2.447 cititori