Ca o duminică ești tu, dragoste

Ca o odihnă de mine ești tu, dragoste.

Ca o duminică.

Mă faci să tresar,

să fiu, să tac înalt și să zac,

tânjind mângâierea de mătase aprinsă,

așa cum fetele de demult oftau scrisori vișinii

pe coaja pomilor înfloriți.

Nătângă, răvășită și crudă

ca o mireasă ești tu în voalul tău sfâșiat,

bântuindu-mi oglinzile

cu pașii tăi de cerboaică domoală

cobori

spinările bietelor mele visări

simple, năuce și rușinate

că-s vii și încă aici,

după îndelungi amânări.

Ca un sâmbure-n fruct,

liniștit și amar, tu

și prăbușirea cu care-mi înalți

sângele în pământul semințelor.

Tulbure ești tu, dragoste,

și mai presus de cuvinte,

mai amețită ca vinul

din dezmățul bodegilor

și mai bătrână ca vremea

din hainele maicilor.

Ca o duminică ești:

confuză, a mea

și neghioabă,

șchiopătând efemer prin harta trupului meu,

prin sălciile acestor cuvinte

în care –iată! – te-nchid și te uit și

te tăinuiesc.

Te tăinuiesc…

Ca o odihnă de mine,

ca o duminică ești tu,

dragoste…

Imagine: Fantasy couple (foto de pe wallwallet.com)