Cristina Crețu 
Trunchiul dudului tăiat zăcea la soare.
O vară-ntreagă s-a perpelit.
„Ce veți face din el?” am întrebat.
„O cruce, așa se făceau crucile odată!”, mi-a răspuns mama.
Mi-am ridicat ochii spre duzii noștri de la drum,
spre coroanele lor ca inimile întoarse,
la bietele lor trunchiuri în picioare,
spre jertfire.
Trunchiul acela fusese adus
odată cu o bătrână, o rudă fără copii,
doar cu o cruce.
