Tablouri de Paște

În 1999, a fost ultimul Paște petrecut cu mama. Am venit acasă în Vinerea Mare. Noi țineam post negru în ziua aceea. Drumul, oboseala își spuseseră cuvântul. Era ora trei după-amiază și era soare. Pomii înfloriseră. Petale mici și albe cădeau din zarzări peste pământul jilav. În fața pragului, o lobă de pământ cu iarbă mare. Când intram în casă, o pășeam.  Pe lavița de lângă fântână, vadra plină cu apă. Am înghițit în sec și i-am zis mamei:

– Mi-e sete, mamă, pot să beau apă?

– Bea. Atâta ai putut, atâta ții. Tot ce vine, să vină din suflet.

Soarele scăpătase. A venit seara. Am mâncat. Fiul meu, elev în clasa a III-a atunci, a adus cartea de religie. Stăteam toți în camera de iarnă și eu le citeam despre patimile lui Iisus. Am citit limpede și la un moment dat am început să plâng.

Ne-am dus la culcare. În noaptea aceea m-am visat copil, o fetiță blondă, cu mâinile împreunate a rugăciune. Fetița era învăluită de o lumină puternică. Eu voi fi fost sau îngerul meu? Știu că visul acela a fost cel mai frumos vis. Îngerul meu și lumina aceea nepământeană.

În noaptea de Paște, părinții s-au dus să ia lumină. E o lege nescrisă, în drum spre biserică nu zici ,,Hristos a înviat!”celor care se întorc acasă, ci numai după ce ai luat vin și pâine în sfânta biserică.

Mama s-a stins în iulie, la două ore după ce a căzut din căruța cu paie.

Anul următor. Paștele. Eram ca puii fără cloșcă. Făceam un lucru și ne întrebam ,,O fi bine așa?”și pregăteam ce puteam pentru cei duși, îmi dau seama că acest lucru ne unea cu ei. Deodată priveam spre altă lume cu ochii mari.

Am fost cu tata la slujbă. Parcă-l văd: într-un costum gri, cu capul descoperit, stând în picioare și ținând o lumânare aprinsă în mâini.

Mi-am ridicat ochii spre pictura ,,Fuga în Egipt”, donată de familia noastră, și m-am uitat îndelung unde era scris numele mamei.

Când am ieșit, am mers la mormânt. La poalele crucilor, în tot cimitirul, pâlpâiau lumânări. Din șosea, flăcările lor s-au mai văzut o vreme, apoi ne-a cuprins întunericul greu.

La fiecare sărbătoare, mi-e dor. Lumea e fericită. Eu privesc lung, dincolo de perdea, cerul, atât cât pot.

(sursa foto: braila-portal.ro)