Mama calcă pantalonii fraților mei. Folosește stropitoarea mea, un broscoi verde cu ochi mișcători, și umezește o batistă. Prin găurile în chip de gură, apa țâșnește.
Întoarce cracii evazați și usucă batista cu fierul de călcat. Urmează cămășile. Mama transpiră. Și-a desfăcut basmaua și a aruncat câte un colț dintr-o parte în alta. I se văd cerceii. Cămășile au broderii pe piept și gulere late. Verifică mereu dungile. Fereastra din spate e deschisă. Perdeaua e ridicată, să intre aer. Frații mei o zoresc. Rezemate de casă, bicicletele, cu spițele pline de zorzoane colorate. În sfârșit, termină. Îmi dă broscoiul. Frații mei pleacă. Mama ii privește lung până dau curba devale. Peste gardul vecinului, se mai zăresc puțin și dispar. Mama e mulțumită. Am văzut cum i se luminează fața când o întreabă cineva: „Ai tăi sunt băieții ăia înalți și frumoși?”
Cristina Crețu 10.06.2018
Tablou din anul 1975
