Rusaliile

Nu aveam încă trotuar pe uliță. Dacă dădea Dumnezeu o ploaie mai mare, cum să mergi, de ce să te ții? Devale, la curbă, gardul de sârmă al tușii Oița Beneasca se arcuise ca armonica. Babele nici că mai ieșeau.

– Und’ să te duci? Nu vezi ce vac s-a pus? Zici că vine potopul.

Treceau ploile, apoi se limpezea cerul. Pământul se zbicea. Primăvara se furișa prin pomi și florile o dădeau în vileag. Bărbații aruncau căciulile și femeile, broboadele. Baba Ioana își tăia gumarii și îi făcea papuci. La capătul bățului înfășurase niște trențe, să nu-i îmboldească mâna îmbătrânită, străvezie. Creștea iarba și îmbrăca potecile. Îți era milă s-o calci.

De Rusalii, femeile se trezeau înaintea zorilor  și fierbeau orez cu lapte, afară, într-un tuci mare. În bătătură, puneau o căldare cu apă caldă și în jurul ei împrăștiau frunze late de lipan. Pe o masă de lemn, rotundă, străchini cu orez și linguri de lemn sau din aluminiu. Mâini îmbătrânite ne spălau picioarele. Parcă ne mângâiau cu pace. Ridicam câte un picior și cu o mână ne țineam de umărul femeii. Luam două-trei linguri de orez și plecam la altă casă, desculți.

Simțeam pământul plin de seve și cerul ni se părea mai frumos. La biserică, bătea toaca și ziua se aurea de sărbătoare.

Ilustrație: Mihaela Radian, ,,La târgul de oale”