Mâinile i se odihnesc în poală,
Ca două corăbii bătrâne în port.
Privește spre fereastră.
Șorțul a căpătat o culoare pământie.
Niciun copil nu a râs, nu a plâns
Niciodată.
În grădină, se ofilesc trandafirii,
Ploaia bate în geam o vreme
Și ochii ei cenușii, ațintiți spre cerul
Strâns într-un inel de viață, tresar.
Niciun copil nu a râs, nu a plâns
Și totul a fost ca o ploaie
Fără miros de pământ.
Cristina Crețu 06.06.2021
Privind pe fereastră
