Cristina Crețu 
Te surprinde cu puterea ei de muncă: o femeie mărunţică, cu ochi frumoşi, albaştri, îmbrăcată în haine negre trece ca un vânt pe aleile cimitirului. O cheamă Alexandrina, are optzeci şi cinci de ani şi este cea mai veche candelăreasă din Cimitirul Bellu ortodox. Aprinde candele şi îngrijeşte mormintele din 1952.
– Ce te-a ţinut în formă, tanti Drina? o întreb eu.
– Munca, mamă, spune ea veselă, munca…
Arată cu douăzeci de ani mai tânără. Vara, toată ziua aranjează morminte, plantează flori, le udă, aprinde candele, fără nicio zi de concediu. O văd stând pe o bancă şi merg şi mă aşez lângă ea:
– La anii dumitale, munceşti aşa de mult, una tânără nu se ţine după dumneata…
– Am şaizeci şi cinci de ani de muncă, îmi spune ea cu mândrie. Munca m-a ţinut în formă, atâţia ani grei.
– Şi altceva, am zgândărit-o eu, curioasă să aflu mai multe din viaţa misterioasă şi dură a “cimitiriştilor”.
– Ei, ce să-ţi spun? mi-a zis ea, aranjându-şi baticul pe cap. Cred că mai contează şi faptele bune. Am întâmpinat multe aici. Am cunoscut fel de fel de oameni. I-am lăsat în pace şi nu m-am certat cu nimeni. Chiar dacă nu-mi plăteşte cineva candela, eu o aprind în continuare… Uite, de exemplu, să-ţi spun despre un mormânt, aici, mai la vale, de lângă Capela Mare. Era un doctor care mă plătea. Într-o zi, a venit şi mi-a spus că va pleca în America şi că nu mai putea să mă plătească. Eu ce-am făcut? Am mers mai departe şi am aprins lumina din banii mei. Ce să vezi?
Deja îmi stârnise şi mai mult curiozitatea tanti Drina.
– Ce s-a întâmplat? o întreb eu nerăbdătoare.
– Noaptea următoare l-am visat pe doctorul căruia îi aprindeam lumina.: “Drina, tu să nu-l asculţi, tu să-mi aprinzi candela în continuare, sunt doctorul Voinea de la figura 60, din spatele Capelei Mari. Te rog să-mi ţii lumina aprinsă la cruce şi eu am să-ţi fac ţie un bine!”
– Şi ce ai făcut?
– Am mers în continuare cu lumină la crucea lui. Mă cam durea spatele, de o perioadă bună. Mi-am zis: ce am de pierdut? Câţiva litri de gaz.
– Şi te-ai făcut bine, tanti Drina?
– Da, fără niciun medicament. Trebuie să crezi că şi morţii te pot ajuta. Fă bine, că găseşti bine. Nu trebuie să distrugi nimic de la vreun mormânt.
– Şi cu doctorul din America ai mai vorbit?
– A venit după şase luni şi l-am întrebat despre tatăl său mort. Mi-a spus că fusese fiul unui asistent, un om cu puteri de vraci.
Aşa o fi, o fi având dreptate acea femeie. Eu am înţeles că morţii cer lumină. Dincolo de hotarul acestei lumi, poate că se întinde un ocean de întuneric, iar lumina aprinsă e ca un soare ce îl străbate sau călăuza când vin să ne mai vadă…
