Am o amintire: eu – în chiloți, într-o barcă, pe apa Herăstrăului.
Rochia mea albastră stă agățată de acoperiș și o pierd.
Dacă stau și mă gândesc bine,
Copilăria mea a fost ca rochia albastră:
A plutit o vreme pe apa lacului,
M-a trecut prin toate spaimele posibile
Și n-am să uit ce mult m-am bucurat când am recuperat-o.
În sfârșit, copilăria a devenit o rochie albastră mică,
Un fost steag prins de o barcă obișnuită,
Cu vâsle, inele de metal și acoperiș pentru soare,
O simplă barcă de lemn plutind pe o apă verzuie.
Cristina Crețu 10.01.2021
O barcă plutind
