Cristina CrețuCristina Crețu
11.10.2020

Forfecuţa

Copilăria nu poate fi decât un cântec, dar al meu nu era unul prea vesel. Fraţii mei erau mult mai mari decât mine şi de mult timp plecaţi din cuibul casei părinteşti. Nu aveam pe nimeni să mă joc şi vorbeam stricat. Mă încăpăţânam să vorbesc greşit. La grădiniţă, am luat bătaie: o riglă mare pe întinsul piciorului. Prinsesem mâna unei fetiţe când îmi aşezasem scaunul. Îmi amintesc bolta de viţă de vie înşirată pe sârmă de balot, pantalonii din molton şi un pulover cu mânecile ferfeniţă. Mergeam la cuştile câinilor şi mă jucam cu ei. Se agăţau de mine şi colţii lor îmi lăsau urme pe haine.

Într-o zi, mama m-a luat cu ea la cumătra, fina noastră.

Vorbeau lângă mine. Nu mă amestecam în vorba lor. Cumătra lăsase lucrul de-o parte, o faţă de masă din canafas din care smulsese fire, formând pătrăţele. Pătrăţelele acelea mari erau umplute cu fire groase, albe, cusute cu acul. Mă plictisisem. Ele vorbeau întruna. Pe fereastră am văzut o forfecuţă. Exact aşa îmi doream să am şi eu pentru hainele păpuşilor.

Când nu erau atente, am luat-o şi am pus-o în buzunar şi am stat cuminte până la plecare.

A doua zi, după ce am venit de la grădiniţă, m-a chemat mama:

– Ia spune-mi, tu ai luat forfecuţa cumetrei?

– Nu, am zis eu senină, ştiind că o ascunsesem bine sub pat şi nimeni nu ajungea la ea.

– Uite, a mai zis mama, dacă îmi spui adevărul, eu te pup.

– Nu, că mă baţi, am bâiguit eu.

– Adu-o, s-o văd.

M-am aruncat sub pat şi i-am dat-o.

Mama s-a ţinut de cuvânt, m-a luat şi m-a pupat de parcă făcusem vreo ispravă.

– Uite, nu te bat, mi-a zis ea punându-mi forfecuţa în palmă. Te duci frumuşel acum la cumătra, recunoşti că ai luat-o şi-ţi ceri scuze. Aşa să faci, că te verific!

M-am dus. Parcă am trecut şapte ţări şi şapte mări până la cumătra. De ce mă apropiam, de-aia îmi creştea ruşinea, aproape că îmi venea să mor şi când mi-am cerut scuze, am început să plâng de-a binelea. Un munte de ruşine se înălţase în ochii mei. Şi pupatul mamei, am simţit din tot sufletul că nu-l meritasem…

(foto din arhiva personală)