Fluturi de-o noapte

Gogu Carabulea fusese un bărbat frumos în tinereţe, chiar şi în zilele toamnei vieţii lui, ochii săi rotunzi păstrau lumina aceea atrăgătoare, lampa fermecată care atrăgea femei de toate vârstele, fluturi de-o noapte sau de mai multe. Nevastă-sa, Maria lui Buric, îi iertase până la moarte infidelităţile, convinsă că are o comoară de bărbat la uşă şi că tot la ea se întorcea. Degeaba atingi şi vezi frumosul, dacă nu e al tău!
Odată, „Ganea” al ei se iubise cu o femeie din Târnava şi a fost prins de bărbatul acesteia. S-au bătut. Carabulea a apucat să-l lovească-n cap cu o bâtă, aducând omul până în pragul morţii.
Şapte ani pe muchie i-a petrecut în puşcărie şi s-a întors neschimbat, la fel de frumos şi de îngrijit, cu aceiaşi pantofi maronii de ofiţer. Vara, când se decolorau, îi vopsea şi-i lăsa să se usuce pe prispa grajdului. Era navetist. Dimineaţa, când pleca spre gară să ia trenul spre Bucureşti de patru fără un sfert, trecea pe lângă chioşcul de lumânări al lui Pişpirică. La streaşină, era mereu atârnat un mănunchi de lumânări. Îl lua şi-l vindea la oraş. Până l-a prins Pişpirică. Abia l-a făcut să-l ierte, că iar ajungea la închisoare.
Rămăsese văduv. Când şi când îl vedeam lovit la nas şi la gură, încăibărat de vreun bărbat mai tânăr. Nu se potolise. Auzisem că se iubise odată cu două femei, mamă şi fiică. Apoi s-a cuminţit şi a înţeles cu greu că orice cal ajunge gloabă.
Avea optzeci de ani şi se apropia de sfârşitul maratonului. Tot spre femei îi rămăseseră ochişorii… Se oprise pe trotuar şi vorbea cu două femei coapte. O pală de vânt a făcut să-mi ajungă la urechi frânturi din discuţia lor:
– Ba da, am iubit, a zis nea Gogu cu regret, dar n-am găsit niciuna să mă dea pe spate…