Cristina CrețuCristina Crețu
27.06.2021

Flash-uri

Când se duceau zilele ploioase, în prima zi cu soare, mama mă punea să spăl toată încălțămintea murdară.

Aveam o lingură veche de aluminiu. Înlăturam pământul strâns la toc. Atunci vedeam cât de jerpelite erau toate, însă mă amăgeam că le „dam față”, sclipeau în lumina soarelui, rezemate de perete. Șapte-opt perechi. Cizme, gumari, troși.

Altceva era cu încălțămintea bună. Pantofii, gata dați cu cremă, așteptau câteva ceasuri bune, sub același soare de demult, puși într-un loc mai înalt, ca și cum ar fi fost expuși la o expoziție.

Se auzea poarta. Zdranc! Venea o vecină.

– Plecați undeva? Unde vă duceți, bia?

– E, și cu tine, mergem la nuntă, îi răspundea mama bucuroasă, apoi spre mine:

– Unde mi-ai pus flanela de mohair roz? Că nu o găsesc. Să o iau pe umeri, că o fi răcoare pe seară și eu sunt așa, mai friguroasă. Nu mă știți?

În imagine, alături de frații mei, în 1978; cel din dreapta era ginere. (foto din arhiva personală)