Chircu Badea vorbea o limbă pe care puțini o înțelegeau. Locuia împreună cu nevastă-sa Leana și cu cele trei fete într-o căsuță mică, pe ulița din spate, lângă casa mare a tâmplarului. Mereu nebărbierit și cu o țigară de ziar în colțul gurii. Nevastă-sa era cocoșată, dar era toată o inimă. Muncea precum una întreagă.
Mama s-a dus odată până la ei, cu o treabă. Mâncau pâine caldă fără aluat dospit și un sos de gogonele acre. Toate puse pe o masă de lemn, rotundă. I-au zis și ei să mănânce, dar mama nu a îndrăznit. Când a venit acasă, a pregătit acea mâncare, pâinea, cum văzuse. Parcă mai frumos mirosea la ei, spunea. Și ei, întingând cu zel în tigaia de tuci cu trei picioare…
În comuna Botoroaga sunt cinci sate : Botoroaga, Târnava, Tunari sau Zgaidarac, Valea Cireșului sau Satul Nou și Stejaru sau Călugăru. Fiecare le zice cum vrea, iar lumea înțelege.
Odată, Chircu Badea ședea la rând, la bilete, în gara Basarab.
Când i-a venit rândul, a zis :
-Un bi’et ‘a Sacu’ Nou !
Funcționara nu a înțeles. S-a nimerit un om de-al nostru și a rugat-o să-i dea bilet până la Târnavele.
Altădată, oprește un om.
-Dă-mi un pisic !
Omul a început să râdă.
-De unde, mă, să-ți dau pisic, eu umblu cu pisicile la mine ?
A sărit altul, care îi știa limba :
-Dă-i un chibrit, el așa zice la chibrit…pisic.
Chircu Badea și nevasta sa erau niște oameni amărâți, care locuiau într-o casă amărâtă și au dus o viață amară.
Din toată familia, o singură fată mai trăiește, care e de vârsta mea. S-au dus pe rând și devreme, iar în fața morții, între ei și cei duși înaintea lor, nu a mai fost nicio deosebire.
Cristina Crețu 09.12.2018
Fără nicio deosebire
