Cristina Crețu 
Eram copil și mă apucam să visez cu ochii larg deschiși :
– De ce, mamă, nu ați făcut o casă cu niște camere mai mari ? Mai puține, dar mai mari.
Casa noastră avea nouă cămăruțe, mai măricuțe, mai mici. Joase.
– Atât au fost salcâmii, mi-a răspuns mama, atât au fost de înalți.
Camerele le-au construit pe rând, una câte una. Ca un fagure. Eu am crescut într-un fagure. Stâlpii noștri sunt salcâmii. Cred că de atunci, de la vorba mamei, i-am iubit și de când mă jucam cu frunzele lor și le țineam cu cele trei degete cu care mă închinam și le roteam să zboare.
