Cristina Crețu 
Într-o dimineață, doamna Fănica și-a pus peste o rochie de stradă blana și o eșarfă roșie și s-a lăsat purtată de căldura din suflet, de acasă, din Baicului, până la Antrepozitul Frigorifer, de pe Calea Șerban Vodă nr.186-188, ce aparținea Societății Anonime ,,Frigul’’: voia să-i facă o surpriză soțului, adică voia să-l vadă la locul de muncă și, mai ales, voia să vadă mirarea din ochii lui, când o va descoperi din spatele vreunui maldăr de hârtii.
Cum ajunse, portarul, care răsfoia un registru, a întrebat-o :
– Bună ziua, doamnă! Pe cine căutați?
– Bună ziua! Îl caut pe director, sunt soția!
– Pe care dintre dânșii, că sunt mai mulți ?
– Da? Ei bine, îl caut pe directorul Gheorghe Catrinoiu!
Portarul se fâstâci.
– Așteptați, doamnă, noi nu avem un domn director Catrinoiu.
– Asta-i bună ! Cum nu aveți, că eu știu sigur că aveți!
– Vă rog, îi mai zise portarul, mergeți în biroul acela, și-i arată cu degetul o ușă, și verificați unde lucrează dumnealui, să nu fie vreo neînțelegere.
Doamna Fănica simți cum o lasă picioarele, abia reuși să-și sprijine mâna de un birou gol, stătu o clipă să-și revină, își dezlegă eșarfa de la gât și păși fără vlagă în biroul cu pricina, unde află că iubitul său soț era un simplu angajat! E drept, mai plimba o hârtie de colo-colo, dar nici vorbă să fie director.
Toată mahalaua o știa soție de director, tot neamul ei de bulgari din Turtucaia, la fel. Baremi, în Turtucaia avusese viață liniștită, tatăl său era proprietar de hotel, o iubea și îi făcea toate poftele. Din zestrea primită, domnul Catrinoiu ridicase un rând de case pe Baicului și în unele camere băgaseră chiriași, după ideea doamnei Fănica. Lună de lună, curgeau banii. Doamna Fănica își nota totul într-un carnețel la lumina lămpii.
Nu a mai putut să stea în biroul acela. Dintr-odată i se păru grozav de cald, mulțumi și ieși în aerul rece. Fulguia. Părul i se umpluse cu mărgele de apă și cerul tot îi coborâse pe creștet.
După-amiază, când se întoarse domnul Catrinoiu, o găsi așezată la masa goală, cu un șal aruncat pe umeri, cu brațele strânse pe trup, de parcă se îmbrățișa. Când îl văzu, sări dreaptă în fața lui și ochii ei mici îl înțepară cu mii de ace.
– Fir-ai tu să fii, Catrinoiule, ești director, așa-i?
Domnul Gheorghe râse cu poftă și-și mișcă mustața.
– Nu fi supărată, Fănica, mă mai luai dacă îți spuneam că nu sunt director? Uite pe ce băiat frumos ai pus tu mâna!, zise domnul Catrinoiu, trecându-și degetele prin părul pieptănat pe spate și o prinse de umerii care tremurau ca doi fulgi de nea, topindu-se la pieptul lui de om puternic și tânăr.
*
Domnul Gheorghe Catrinoiu s-a născut în anul 1901. A murit în anul 1958.
Doamna Fănica s-a născut în anul 1908 și a murit în anul 1995.
Fotografia de pe crucea lor îi arată tineri și frumoși, doamna Fănica are părul călcat cu fierul și privește spre dreapta, înspre el, îmbrăcat la costum și cravată, cum poartă directorii, la birou, ascunși după vreun maldăr de hârtii importante.
Atât a mai rămas.
