Copilărie cu miros de muşeţel

Am iubit cărţile şi mai cu seamă cărţile câştigate. Primele cărţi care au deschis drumul micuţei mele biblioteci au fost Cuore, inimă de copil de Edmondo de Amicis şi Balade vesele şi triste de George Topârceanu, cărţi pe care le-am primit din partea şcolii, la sfârşitul clasei întâi. Învăţătorul nostru, domnul Gherghescu, mi-a notat pe una dintre ele, cu stiloul, numele şi premiul. Dânsul mi-a fost învăţător în primii doi ani de şcoală, apoi a ieşit la pensie. Mi-l amintesc, avea ochii albaştri, părul cărunt şi perciunii lungi. Era mereu îmbrăcat într-un costum albastru precum catalogul pe care-l ţinea sub braţ când intra în clasă. Vara ne lua în curtea dânsului să culegem muşeţel pentru planul şcolii. Noi, mici, aşezaţi în iarbă, cu mânuţele ca nişte elice, retezam florile. Miroseau frumos mâinile nostre, poate că aşa miroase copilăria, a muşeţel. În faţa casei sale, peste şosea, erau biserica, cimitirul şi, în stânga, grădiniţa. Odată, când eram la grădiniţă, a murit o fetiţă, Oana Leca. Ne-am uitat şi noi prin gardul de sârmă şi am plâns. Atunci am înţeles că există şi moarte. Cineva ne-a dăruit jucării pentru sufletul fetiţei. Uneori, copilăria nu mai miroase a muşeţel, nu mai miroase a nimic şi se strânge toată într-o oglindă de ceaţă…