Cometa

Jose Povedano Castro avea ochii mari, verzui şi privirea limpede, ca marea din ţara lui. Un om sincer, de o generozitate excesivă. În preajma lui nu puteai să fii trist, parcă era un duh bun, scăpat dintr-o lampă fermecată şi venise pe lume să împrăştie numai bucurie.
Eram în lift cu o vecină şi i-am spus că mi-aş fi dorit să merg într-o excursie.
– Unde? m-a întrebat ea. Poţi să te duci la munte.
– Nu, am zis eu, vreau ceva exotic, parcă mă văd pe un iaht.
– Ooooo, şi cu tine, păi, asta e scumpă!
– Am zis şi eu, doar aşa. Asta mi-ar plăcea.
Muncisem mult în vara aceea, zugrăvisem toată casa de la ţară şi aveam nevoie de o pauză. Pe Jose îl cunoscusem printr-un nepot care lucrase la firma lui din Spania. Ne-am întâlnit o dată în Bucureşti şi am luat masa într-un restaurant cochet, situat peste drum de ambasada Spaniei, pe Aleea Alexandru. Stăteam pe terasă şi mă bucuram de o salată de fructe de mare, cu ochii proptiţi pe ambasadă. Îşi deschisese la noi câteva firme de construcţii împreună cu prietena sa, româncă, şi mi-a zis deschis că voia să lucrez pentru el, numai să aştept puţin să dea drumul la treabă.

Telefonul mă anunţa că primisem un mesaj: Jose mă invita „para las vacaciones” în …Mallorca! I-am scris că nu aveam posibilitatea să vin. Imediat m-a sunat şi mi-a zis să vin cu Florina, că el avea să plătească totul. Aşa a rămas. Ne-a trimis invitaţii şi le-am tradus în engleză pentru aeroportul din Amsterdam, unde aveam să facem escală.
Am plecat. A venit şi ne-a luat din aeroportul din Barcelona. Cum am pus piciorul pe pământul roşu al Spaniei, am simţit că sunt ca acasă, mai cu seamă că pe marginea şoselei se înşirau tufe de leandru cu flori roz, cum avea mama…

Am mers apoi la o terasă de lângă Stadionul Olimpic să luăm masa. Mai trebuia să vină un prieten al lui, Paco. Într-un târziu, a apărut şi Paco: un bărbat în vârstă, cu părul creţ, mustaţă, slab, agăţat de un troller roşu. M-am îngălbenit. Eu nu ştiusem că mai vine altcineva cu noi. Am luat avionul şi am ajuns în Palma de Mallorca. De-acolo am mers cu autocarul, cam o oră, până în Cala d’Or. Ne-au fost repartizate camerele. A trebuit să împart camera cu Paco, Doamne sfinte! Paturile erau despărţite, aveam şi balcon cu vedere spre piscină. Am stat şapte zile. Erau mulţi turişti străini. Englezii, şi femeile, şi bărbaţii, beau de se ţineau de mese, iar nemţii aveau neveste negrese, grase şi frumoase. Seara ieşeam la câte o terasă şi pupam un cocktail: 14 euro. Erau seri Abba, Boney M, Robbie Williams. Într-o seară, eram doar eu şi Florina la masă. A venit ospătarul să ia comanda:
– I want two “Sex on the beach”! a dat ea comanda.
– Ahora? A îndrăznit ospătarul, dezvelindu-şi strungăreaţa.
S-au întors Jose şi Paco. Le-am povestit faza. Când a venit din nou ospătarul, Jose m-a pus pe mine să dau aceeaşi comandă.
– I want two “Sex on the beach” (omul deja râdea mulţumit)… cocktails, am adăugat eu şi i-a pierit râsul, doar nu le botezasem eu.
Am purtat fel de fel de discuţii cu Paco, despre poezie, Michelangelo…  Am cântat şi cântece patriotice, el fiind “lobo rojo”, comunist.
Plaja era sălbatică, stânci albicioase îngrădeau ţărmul ca o ramă trainică în care era cuprins paradisul.
Paco fuma nişte mahoarce fără filtru, puturoase rău, care îi îngălbeniseră degetele şi mustaţa. În cameră citea mereu dintr-o carte şi într-o zi mi-a scris o poezie: mă vedea cum ies ca un crepuscul din mare, verde şi roşu, adică ochii şi părul meu şi mai zicea ceva de simţirea asta în celulele corpului său. Ce să facă, eu eram zonă interzisă! La sfârşit, a zis că va scrie o carte despre mine. Drăguţ.
Am mers într-un oraş, Soller, cu iahtul. Mi s-a împlinit vorba. Într-o peşteră, Cuervas del Drach, am ascultat Vivaldi. Instrumentiştii stăteau în bărci pe o apă subterană, iar noi pe scaune, într-un loc amenajat. Magnific.
În aeroportul din Barcelona, la plecare, i-am zis lui Jose:
– Dă să te pup, Jose, că poate nu ne mai vedem! Şi mi-am dat o palmă peste gură. Ce vorbă era asta?
După o lună, în august 2005, Jose a venit să moară în România, într-un accident cu BMW-ul său, undeva pe lângă Giurgiu. A fost un om care şi-a trăit viaţa cu intensitate, parcă ştiuse că era a unei comete trecătoare, grăbită să-şi răsfire părul pe pământ.

(sursa foto: gds.it)