Cristina Crețu 
Un an am stat pe tuşă, nu am dat la facultate. Strângeam bani, dar nu-mi ieşea, aveam nevoie de foarte multe lucruri. A fost un an de refacere. Când m-am hotărât în al doilea an şi i-am zis patronului, acesta m-a încurajat:
– Du-te, Cristina, că ţi se vor deschide multe uşi!
Eu credeam că îmi voi pierde locul de muncă. Lipseam câteva ore pe zi, dar banii rămăseseră bani. A mai angajat încă o studentă. M-am dus la jurnalism, la Universitatea Hyperion. Mândria mea a fost când am reuşit să-i iau un interviu lui Mircea Albulescu, interviu care a apărut în revista Hyperion nr.4/1995:
Mircea Albulescu: „NU EXISTĂ DIFERENŢĂ ÎNTRE POETUL ŞI ACTORUL CU ACELAŞI NUME”
– Mai puţină lume ştie că actorul Mircea Albulescu scrie poezie. Aş vrea să-mi vorbiţi despre dualitatea poet-actor sau actor-poet şi să-mi precizaţi de unde începe poezia.
– Toţi suntem poeţi. Toţi ne naştem poeţi, având posibilitatea de a comunica, de a gândi, de a fi emotivi. Poezia înseamnă în primul rând emoţie, adică limbaj şi sentiment. Cam asta ar fi reţeta poeziei. Atingând cealaltă latură, a prozei, a filmului sau a teatrului, a scenei, dacă aş putea spune aşa, (oricum, „lumea e o scenă, iar noi suntem actorii”, spunea Shakespeare), aşadar, atingând această latură, vorbim despre limbaj şi intelect. Dar intelectul conţine în latura sa existenţială şi sentiment. Astfel, orice proză, orice act pe care-l întreprindem pe această imensă scenă care e lumea, conţine in nuce o latură de poezie.
– Aţi publicat două volume de poezie. De care sunteţi mai apropiat?
– Într-adevăr, am publicat în 1985 volumul Vizite, iar anul trecut, culegerea Pajura singurătăţii. Evident că le iubesc pe amândouă, dar mă simt atras de Pajură, întrucât aici vorbesc despre dragoste. Şi despre femeie. De fapt, am închinat acest volum femeii dintotdeauna, iar reţeta lui este dragostea.
– De ce i-aţi dat acest titlu?
– Titlul nu vrea să fie o definiţie a singurătăţii, ci reprezintă teritoriul de dincolo de gând, de vorbă şi de neiubire, cum ar fi spus Nichita Stănescu… Am vrut să previn oamenii că sentimentul singurătăţii este, într-un fel, similar morţii. Singurătatea implică un proces mai lent însă. Fiind singuri, în fiecare zi murim câte puţin.
– Evadarea se face atunci în iubire, sentimentul iubirii fiind soluţia optimă pentru anularea singurătăţii…
– Categoric, aş recomanda, de altfel, această soluţie pentru toţi care se simt singuri şi au nevoie de multă, multă dragoste.
– Cum este poetul Mircea Albulescu şi cum priveşte el publicul iubitor de poezie?
– Volumele mele de poezie stau mărturie dragostei mele pentru publicul care încearcă să-mi înţeleagă sensibilitatea. Pot spune că mă simt aproape de public, la fel ca atunci când joc un rol într-un film sau într-o piesă. Nu există nici o diferenţă între poetul Mircea Albulescu şi actorul cu acelaşi nume.
– Dacă ar fi să definiţi arta, cum aţi defini-o?
– Edgar Papu afirma că „arta serveşte la educaţia omului, la înnobilarea lui”. Eu aş spune că arta presupune două trăiri, două etape, pentru a fi înţeleasă: una intensivă şi alta extensivă. Cea intensivă ne ajută să-i pătrundem într-un ritm mai accelerat sensurile şi mesajele, iar prin cea extensivă ne lărgim orizontul de cunoaştere, raportându-ne lui şi găsindu-ne esenţa propriului eu.
– Actul creaţiei este sinonim cu cel al cunoaşterii?
– Creaţia este un proces simultan cunoaşterii: în noţiunea sa de bază, creaţia implică şi cunoaştere. Fără cunoaştere, procesul creaţiei nu are loc. Este nevoie de efort, aş spune, un efort cu un caracter sisific. Şi mai este nevoia de autodepăşire. De aici, autosugestia, elanul…
– Pe când a treia „zi de naştere” pentru poetul Mircea Albulescu?
– Într-un timp cât mai scurt, desigur. Aniversările nu aşteaptă prea mult. Cu sănătate şi putere de creaţie, acest lucru va fi posibil.
(fragment din „O carte pentru primăvara mea”, ed. Eikon, 2017)
