Millenium digital sex (I)

Cuvîntul lui Dumnezeu este pretutindeni. Forma lui părelnică nu are nici o însemnătate. Mesajul Celui de Sus ajunge la noi de peste tot și deodată, ca și aerul care vine din toate părțile cînd deschizi fereastra și te înconjoară într-o clipă, de-l simți rece pe toată pielea, deși el este împins spre tine de Acolo.

Am putea să ne întrebăm cărui muritor îi treceau prin minte aceste gînduri. Dar nu erau gînduri, ci simple cuvinte. Îl chema Neagoe Păduraru și ele nu-i treceau prin minte. Ci le citea pe ecranul calculatorului său din site-ul “christianwill.com”.

Era el oare om al bisericii, preot sau măcar diacon întru Hristos? De ce veghea în ceasul acela de noapte și de ce bîntuia ca un duh, pe Internet, locul numit? Era un convertit sau un iluminat? Nici una, nici alta. Neagoe Păduraru era contabil, inteligent dar mărginit la spirit, neconvertit și neiluminat. În sfînta biserică nu mai intrase de cînd fusese botezat. Împotriva voinței sale, avînd el pe-atunci doar patru luni.

Era deștept, precum spuneam, dar, în afară de economie, nu citise mai mult de zece cărți toată viața și Biblia nu se afla printre ele. Ceea ce știa despre sfîrșitul lumii în anul 2000 aflase din “Almanahul Paranormal” și chestiile astea îl pasionau foarte tare, căci erau ușor de citit și plăcute la discutat mai tîrziu, cu gagicile, ca să te dai șmecher.

Iar Neagoe al nostru se dădea șmecher, îi plăcea, își înfoia penele complexului de superioritate în fața tutelor de muieri, contabile și ele, care, în neștiința lor și mai adîncă, îl credeau cultivat. De fapt era un cocalar de cartier ridicat la demnitatea gulerului alb sub care gîtul îi rămăsese însetat la propriu și jegos la figurat.

El prezisese, la mîna a doua, după reviste de trei lei, sfîrșitul lumii la schimbarea prefixului. Tutele, oafele, cîrmîzele se făceau că le este frică și că prevestirile lui din pauza de cafea le zîgîlțîie carnea tăricică. De fapt, le tremurau numai hormonii, iar frica abstractă de anul 2000 le lăsa urme dureros-plăcute ca un OZN care ar fi aterizat, rotund și greu, pe-o pajiște de clitoriși.

Anul 2000 venise și nu se întîmplase nimic. Ștatele de plată rămăseseră ștate, bugetul buget și Neagoe Păduraru același. Cîte o pitulice scrisă cu ZD îl mai lua peste picior, fonfăindu-se a răsfăț că:

– Vai, a venit anul 2000 și nimic din ce-ai zis tu nu s-a produs.

Neagoe clătina din cap ca știutorii adică:

– Bine, bine, culcă-te tu pe urechea bleagă și mai zburdă, da’ să ții bucile strînse că ai să vezi Armaghedonul cum ne-o trage.

Aia strîngea iar umerii, ca mușcată de țîță, și Neagoe își savura micul triumf contabil. Lui îi plăceau femeile, așa crude și proaste cum le lăsase Dumnezeu, fandosite și închiloțate în dantela prejudecăților. Toate vorbeau cu superioritate despre sex, dar toate își mărunțeau pașii cînd simțeau arsura privirii lui pe curi. Asta pe holul instituției sau la bufet, la fumat și la gargară. Floricele de cîmpii pe un pogon de regie autonomă. O gramatică infinită numai din verbe neregulate.

De fapt, Neagoe Păduraru le disprețuia pe gîsculițele colegiale și rareori le lua, așa, în treacăt, de potol. Cînd o făcea scăpa greu de ele, excesiv de nemăritate cum erau și ostenite de la cifre de parcă le cărau cu cîrca. El visa altceva. Să-și înșurubeze aspirația virilă într-o celebritate, să iasă în lume cărat cu Merțanul și a doua zi să povestească neglijent, la slujbă, ce nasoale sînt oglinzile din marile cazinouri.

O săracă-și-cinstită, o curată-frumoasă-lăptoasă nu erau de el. Și cînd mai tescuia sub el cîte una de la personal sau de la decontări se simțea apoi înjosit. Își cheltuise un glonț din încărcătorul testicular lăsat de Dumnezeu pe-un fleac în loc să le țină pentru laureata Oscar sau Pulitzer care-l aștepta.

De-aceea scruta Neagoe Internetul. Căuta prin locuri cu sex și camere de conversații pentru nesatisfăcute (chat-rooms). Doar-doar va pune el mouse-ul pe americanca bogată, pe argentiniana excentrică sau măcar pe contesa rusoaică scăpătată și domiciliată la Paris. Să intre-n vorbă, să-și pună prima viză pe pașaportul încă virgin și apoi să revină în patria ciorbei de potroace. Neapărat să revină și să se dea rotund.

Astfel, contabelitul de Păduraru ajunsese doar accidental în “christianwill.com” și dacă o făcea noaptea, nu era din reculegere, ci pentru că atunci acccesul în Virtualia era mai iute și mai ieftin. Acolo se vorbea de un ins care nu-l interesa, Isus Nazarineanul. Citi o vreme, din inerție pagina, apoi comută scurt, căci pe ecran apăruse o reclamă:

Vizitați urgent! Millenium digital sex! Amor cu vedeta dorită!

Apăsați acum mildisex.com!

De fapt Neagoe se duse pe site-ul respectiv mai mult într-o doară. Știa că locurile barosane de pe Internet, paginile web cu lesbiene de 15 ani încîrligate savant și cele cu sfîrcuri la metru sînt pe bani. Îți arătau o poză cu un curișor cît un timbru sovietic. Apoi te puneau să te scobești în VISA-card și nu-ți dezumflau nădragii fără cel puțin 19.99$. Ori Păduraru, strănepot de pădurari adevărați, era zgîrie-brînză. Avea el VISA, primul din neamul lui de frați desculți ai codrului, dar n-o dezlega la gură. Pentru el, urmaș de pălmaș, sexul, ca să fie voluptuos, trebuia să fie mult deodată și pe gratis. Era mămăligă, nu caviar.

Ajungînd la pagina cu pricina, Păduraru nu descoperi nimic frumos sau scandalos. Ecranul calculatorului nu se umplu de carne roz sau păr cîrlionțat. Un anunț sobru, aproape cucernic, vestea că:

– Millenium digital sex oferă vizitatorilor, vagabonzi pe web, o partidă de sex cu vedeta dorită.

Mai jos era un chenar care-l îndemnă să saliveze mai mult decît ar fi făcut-o un deget atent manichiurat îndreptat spre curtea supremă a bucuriilor dosnice:

Try now. It’s Free!

Engleza lui Neagoe, aproximativă, deși lustruită în coate de osîrdie, nu-l ajută acum. Pricepu anunțul doar cu senzorul uretrei. Era un pic dezamăgit. Un program gratuit nu poate fi decît o ațîțare. Și totuși…

Apăsă cu degetul mijlociu și sexual pe mouse și intră în meniul de bază.

De obicei, pe Internet, hîrjoneala începe cu o fișă de cadre. Nu poți să te bucuri de nurii electronici ai damezelor din ecran, nici să le atingi pixelul maroniu din bumb dacă nu spui cine ești, în ce țară te-a lepădat destinul, ce meserie ai și cît cîștigi pe an.

Obișnuit cu formalitatea, socotitorul diplomat umplu atent formularul, scriind rușinat că s-a născut în Bucharest-Romania și tot ce mai trebuia precizat. La urmă imbecilii întrebau din nou clientul dacă e pregătit să treacă pe meserie “now”.

– Now! apăsă hotărît Neagoe.

– Doriți o vedetă mascul sau o femelă (male or female)? întreba sistemul.

Și Păduraru deduse că și clientele femei pot avea parte de o vedetă de sex opus sau, de ce nu, de același sex. (va urma)